ZONA DAMBOVICIOARA - PODUL DAMBOVITEI
Manastirea Namaiesti
Lacul Pecineagu
Castelul Bran
Mausoleul Mateias
Pestera Dambovicioara
Video
Foto
Video
Foto
Video
Foto
Video
Foto
Video
Foto
Video
Foto
Video
Foto
Cheile Dambovicioarei
Culoarul Rucar - Bran
Mănăstirea Nămăești este situată în satul Nămăești,
comuna Valea Mare-Pravăț, județul Argeș.
Accesul spre mănăstirea Nămăiești se face pe drumul București – Târgoviște –Câmpulung Muscel (DN 71, DN 72A, DC 19), 143 km.
Date istorice
Așezată la 5 km nord est de Câmpulung, Mănăstirea Nămăiești, se află într-o zonă cu străvechi urme istorice, săpată într-o stâncă de mâini necunoscute și datată din prima jumătate a secolului al XVI-lea (1547), când Mircea Ciobanu îi lasă lui Jupân Dumitru drept ocină în satul Nămăiești, dar condiția ca, dacă nu va avea urmaș, proprietatea să rămână bisericii din stâncă. Nu se cunosc date exacte privind întemeierea schitului, dar legende transmise oral, din moși strămoși, în satul Nămăiești pomenesc și numele domnitorului Negru Vodă. După unii istorici, biserica respectivă ar fi fost o catacombă creștină, din perioada romană.
Tradiția asociază începuturile mănăstirii cu descoperirea în peșteră a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, despre care se zice că ar fi fost
pictată de Sfântul Evanghelist Luca.
Potrivit legendelor, trei ciobani au ajuns cu oile pe stânca în care se află astăzi mănăstirea. înnoptând în aceste locuri, au avut toți trei același vis: fiecăruia dintre ei i s-a arătat un înger care i-a spus că în acea stâncă se află o icoană zugrăvită după chipul adevărat al Maicii Domnului. Dimineața, și-au spus unul altuia visul avut, s-au înfricoșat și s-au mutat pe un versant alăturat. Visul s-a repetat în noaptea următoare, iar în a treia noapte li s-a arătat chiar Maica Domnului, care i-a dus la o stâncă anume și le-a arătat intrarea în grotă, spunându-le să facă un locaș de închinare acolo unde vor găsi icoana.
Legenda spune că tot atunci Maica Domnului le-a spus că numărul viețuitorilor din mănăstire să fie întotdeauna 33 (anii trăiți de Mântuitorul Iisus Hristos pe pământ). Se crede că icoana este una dintre cele 12 pictate de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca la dorința Maicii Domnului. Acestea erau destinate celor 12 Apostoli ce urmau să plece să propovăduiască Evanghelia.
Icoana a fost adusă aici de Sfântul Apostol Andrei, care a propovăduit în Dobrogea și a plecat apoi spre Dacia Superioară. Apostolul a coborât în grotă și a lăsat icoana în același loc în care se află acum în biserica mănăstirii.
În 1798, icoana a fost ferecată în argint de Enache Postelnicul, iar mai târziu, în 1913, soția unui general din armata română a pus să i se facă o ramă de argint. Biserica rupestră a fost lărgită, săpându-se în stâncă în anul 1843. În 1916, artileria germană a făcut mari stricăciuni așezământului, care a fost restaurat între 1916-1921. Mănăstirea are o colecție muzeală ce cuprinde obiecte de artă feudală, bisericească și populară, precum și o colecție de carte veche româneascâ.
Biserica are hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” și „Izvorul Tămăduirii”.
Istorie
Nu se cunosc prea multe date despre biserica săpată în stâncă, începuturile sale identificându-se cu descoperirea icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni, care datează din vremea lui Negru Vodă. După unii istorici, acest locaș ar fi fost o catacombă creștină de pe timpul romanilor, după alții un templu închinat zeului Zamolxes. Biserica a suferit mari stricăciuni în urma bombardamentelor din Primul Război Mondial.
Se spune că Nămăeștii sunt cea mai veche mănăstire de maici din Țara Românească. Biserica mănăstirii se găsește într-o peșteră, ce adăpostește și o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni.[3] O legendă spune că în acea peșteră ar fi dormit o noapte Sfântul Apostol Andrei.
Situat în județul Argeș, între Munții Piatra Craiului și Iezer-Păpușa, la o altitudine de
1.117 metri, Lacul Pecineagu de pe Dâmbovița se găsește într-un cadru natural deosebit, într-una din cele mai sălbatice și neexplorate zone ale țării.
În anul construirii, lacul era al optulea baraj de anrocamente din întreaga lume și primul în Europa, după înălțime. Format artificial, acesta se întinde pe o suprafață de 182 de hectare, fiind situat pe cursul râului Dâmbovița, într-o depresiune aflată între Munții Piatra Craiului și Munții Iezer-Păpușa.
Barajul de 107 metri înălțime prezintă o lungime la coronament de de 267 de metri, la baza măștii de etanșare existând o galerie perimetrală, pe conturul căreia au fost executate 50 de foraje vertical de drenaj.
În ceea ce privește etanșarea terenului de fundații, au fost realizate trei șiruri de injecții de mică adâncime, respectiv între opt și zece metri, precum și un voal urmat de două șiruri de injecții, de această dată, de mari adâncimi, situate între 40 și 100 de metri.
Capacitatea maximă a volumului de apă acumulat în baraj ajunge la 63 mil mc.
Construit în 1984 de către inginerul Sandu Condeescu, lacul de acumulare Pecineagu a avut un scop precis, și anume, alimentarea cu apă, producția de energie hidroelectrică și irigații. Din păcate, inginerul care se afla în disipatorul de energie a golirii de fund a barajului și-a pierdut viața prin jetul produs de deschiderea vanelor golirii de fund.
Priveliști încântătoare
Cuprinzând cu privirea albastrul lacului, cuvintele sunt de prisos.
Priveliștea este una încântătoare, de pe malul drept al lacului răsărind maiestuoasa coroană calcaroasă a Pietrei Craiului, scăldată în razele blânde ale soarelui.
Spre sud-est, privirea dă să se întâlnească cu capetele Bucegilor și Leaotei, conturându-se, astfel, un tablou unic în care natura prinde viață prin cele mai inedite moduri.
La Izvoarele Dâmboviței, pe versantul nordic al Masivului Iezer-Păpușa, se deschid priveliști către Creasta Făgărașului, care taie răsuflarea.
Accesul către Lacul Pecineagu
Pentru a ajunge la Lacul Pecineagu, se urmează drumul național DN73 Câmpulung-Brașov, urmând ca dinspre Câmpulung, în comuna Podu Dâmboviței să se facă la stânga, către Sătic (sat), trecând prin Cheile Dâmboviței Mari, pe un drum de aproximativ 25 kilometri.
Castelul Bran se situează la mai puțin de 30 km de Brașov, pe șoseaua ce pornește din vechiul cartier Bartolomeu și leagă Brașovul de Câmpulung. Castelul Bran este construit pe o stâncă, într-un punct cheie din punct de vedere strategic.
În prezent, în muzeul de patru etaje sunt expuse colecții de mobilier, costume, arme și armuri, iar Domeniul Bran cuprinde, de asemenea, Parcul Regal cu cele două lacuri, Casa de ceai, Casa administratorului și Casa Principesa Ileana.
ISTORIA CASTELULUI
Un document emis de regele Ludovic I al Ungariei (1342-1382) la 17 noiembrie 1377 în Zvolen le confirmă sașilor din Scaunul Brașovului (totaque communitas Saxonum sedis Brassouiensis) dreptul de a ridica, conform promisiunii, pe cheltuiala și cu meșterii lor, o nouă cetate de piatră la Bran (promiserunt novum castrum in lapide Tydrici edificare). Cu această ocazie, regele le promite brașovenilor că, dacă Țara Românească va ajunge "în mâinile noastre", atunci vama va fi mutată de la Rucăr (Ruffa Arbor) la Bran.
Referința din textul documentului din 1377 cu privire la o "nouă cetate de piatră" permite deducția că fortificația de piatră, ce urma să fie edificată pe acest loc, a fost precedată de o întăritură de graniță mai veche.
Această cetate, probabil din lemn, a fost ridicată de cavalerii teutoni între 1211-1225.
Ea îi este atribuită magistrului Theodorikus.
În secolul al XIII-lea, teritoriul cetății Bran a fost supus jurisdicției comitatului regal de Alba Iulia.
În anul 1395, Sigismund de Luxemburg, împărat german și rege al Ungariei, a folosit castelul Bran ca bază strategică pentru o incursiune în Țara Românească, în urma căreia l-a îndepărtat pe voievodul Vlad Uzurpatorul, rivalul lui Mircea cel Bătrân, vasalul său.
În 1407, Sigismund îi acordă lui Mircea stăpânirea castelelor Bran (fără domeniul aferent) și Bologa. Branul rămâne sub autoritatea Țării Românești până în 1419.
În anul 1427 castelul Bran a trecut din proprietatea scaunului Brașovului în cea a Coroanei Ungariei, care a finanțat lucrările de fortificare și de extindere. În 1498 cetatea Branului a fost închiriată de regalitatea maghiară către Scaunul Brașovului.
La 1 decembrie 1920, din inițiativa primarului Karl Ernst Schnell, Consiliul Orășenesc Brașov a donat castelul reginei Maria a României, în semn de recunoștință față de contribuția sa la înfăptuirea Marii Uniri. La moartea reginei, în 1938, castelul a fost moștenit de către fiica sa preferată, principesa Ileana, căsătorită cu arhiducele Anton, membru al fostei familii imperiale de Habsburg. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Ileana s-a întors cu familia în țară și a locuit la Bran. A înființat un spital pentru victimele războiului.
După 1948 Castelul Bran a fost naționalizat și a intrat în proprietatea statului român. Castelul a fost deschis vizitelor publice începând cu 1956, fiind amenajat ca muzeu de istorie și artă feudală. În 1987 a intrat în restaurare, lucrare finalizată în linii mari în 1993. Castelul se redeschide ca muzeu și reintră în circuitul turistic.
La 18 mai 2006, după o perioadă de proceduri juridice, castelul este retrocedat legal moștenitorilor din familia de Habsburg. Cu toate acestea, statul român, prin Ministerul Culturii, îl va administra tranzitoriu și în următorii trei ani.
La data de 1 iunie 2009, castelul intră pe deplin în posesia moștenitorilor Principesei Ileana: arhiducele Dominic de Habsburg, arhiducesa Maria Magdalena Holzhausen și arhiducesa Elisabeta Sandhofer.
Mausoleul Eroilor
din comuna Valea Mare-Pravăț, județul Argeș, cunoscut și sub numele de Mausoleul de la Mateiaș, este un monument dedicat eroilor din Războiul de Întregire Națională dintre anii 1916-1918. Este situat pe Drumul european E574 (DN 73), la 11 km de Câmpulung spre Brașov, pe Dealul Mateiaș.
Aici în zona Mateiașului, Grupul Nămăiești - condus de Generalul Traian Găiseanu - având în componență diviziile 22 și 12 Infanterie, a reușit să reziste unui inamic net superior echipat și mult mai bine pregătit,
în perioada 25 septembrie / 8 octombrie - 10 / 23 noiembrie 1916.
Prin luptele duse aici, a fost oprită înaintarea Puterilor centrale spre
Câmpia Română, dar datorita străpungerii frontului pe Jiu soldații celor 2 divizii au primit ordin să se retragă - neînvinși - pe 16/29 noiembrie 1916, spre Târgoviște.
Mausoleul a fost ridicat între anii 1928-1935, după planurile arhitecților
Dumitru Ionescu-Berechet și State Baloșin, de către constructorul De Nicolo.
La construcție a fost utilizat în principal calcar de Albești.
Clădirea este compusă din două corpuri: unul orizontal, osuarul, care în 31 de cripte adăpostește osemintele a peste 2.300 de militari români și unul vertical, de forma unui turn cu foișor, spre care duce o scară în spirală.
Din cauza infiltrațiilor de apă prin zidurile de calcar, în perioada 1945-1976 Monumentul eroilor de la Mateiaș fost supus unor lucrări de reparații. Cutremurul din 4 martie 1977 a provocat numeroase fisuri, astfel că în 1978 au fost întreprinse lucrări de consolidare.[3]
Basorelieful realizat de sculptorul Adrian Radu
În perioada 1980-1984 Mausoleul eroilor a fost extins prin construirea unei terase de paradă, a unor impozante scări de acces, camere muzeale, un basorelief având 16 m lungime și 3,5 m înălțime, executat de sculptorul Adrian Radu din Câmpulung.
S-a construit și cupa din piatră de Albești în care arde o flacără veșnică în amintirea eroilor căzuți la Mateiaș.
Peștera Dâmbovicioara este situată în partea de sud a Masivului Piatra Craiului, în versantul stâng al văii Dâmbovicioara (afluent al Dâmboviței), la 1 km nord de satul Dâmbovicioara, județul Argeș. Peștera s-a format datorită acțiunii apelor pârâului Dambovicioara, care au tăiat în calcarele de vârstă jurasică ale Masivului Piatra Craiului.
Este o peșteră caldă, cu o temperatură de 10 - 12 °C și cu o umiditate moderată. Peștera este "uscată", pârâul care a generat-o având acum o altă albie. În interior se leagă de exterior printr-un horn înalt de 10 m, care furnizează un slab curent de aer.
Peștera Dâmbovicioara este formată dintr-o galerie unică, cu o lungime totală, de 555 m. Deși această lungime este incomparabil mai mică față de alte peșteri din România, Peștera Dâmbovicioara este cea mai lungă din zonă, relieful și natura rocilor nefiind propice galeriilor de mari dimensiuni. Galeria are lățimi ce variază între 3-4 m și înălțimi de 4-5 m, cu puține ramificații, de dimensiuni mici.
După 150 m de la intrare, galeria se îngustează foarte mult.
Peștera este relativ săracă în formațiuni calcaroase însă este destul de bine cunoscută, a fost amenajată și este frecventată de un număr destul de mare de turiști.
Cheile Dâmbovicioarei au o lungime de chei propriu zise de 2 km, sunt situate în arealul montan calcaros al „Munților Piatra Craiului”, pe traseul „Rucăr-Bran”.
„Dâmbovicioara” care izvorăște pe versantul sudic al Vârfului „La Om” (2230) m din munții Piatra Craiului este unul dintre afluenții Dâmboviței, care curge pe direcția de nord-sud.
În amonte de chei se află la confluența cu Valea Muierii un izvor numit „La Galgoaie” de unde apa curge cu o viteză torențială în Dâmbovicioara urmat de o cheie îngustă, aproape inaccesibilă presărată cu cascade. Mai există și alte chei în apropiere ca de pildă Cheile Brusteretului, Cheia Lungă și Cheia Strâmtă.
Cheile Dâmbovicioarei au un aspect impunător și face parte dintr-o serie de cel puțin 20 de chei situate în bazinul hidrografic al Dâmboviței. Dâmbovicioara a săpat în formațiunile de roci sedimentare, calcaroase, și gresii, conglomerate un adevărat canion lung de 8 km, care în unele porțiuni valea are pereți verticali ce depășesc 200 de m înălțime.
Apele râului prin acțiunea de eroziune au creat forme bizare de turnuri, sau creste ascuțite, având subteran goluri carstice, astfel în această zonă se pot număra peste 50 de peșteri ca (Peștera Dâmbovicioara, Peștera de la Gura Defileului, Peștera Labirintului).
Culoarul Rucăr-Bran este situat în grupa Bucegi a Carpaților Meridionali, el separând Masivele Bucegi și Leaota de Munții Piatra Craiului și Munții Iezer-Păpușa.
La origine este un culoar tectonic în care eroziunea diferențială s-a grefat puternic scoțând la iveală multe particularități morfologice. Culoarul este împărțit în trei sectoare: cel nordic situat între Bran și culmile din centru, sectorul central numit și sectorul gâlmelor calcaroase și sectorul sudic situat la sud de sectorul gâlmelor. Relieful carstic este bine definit prin prezența peșterilor, avenelor, cheilor, lapiezurilor, abrupturilor calcaroase și circulația carstică. În cadrul sectorului sudic al culoarului se întâlnesc trei depresiuni: Dâmbovicioara, Podul Dâmboviței și Rucăr.
ATRACTII TURISTICE IN ZONA
Vă așteptăm cu drag la munte, cu camere frumoase și preparate tradiționale
E-mail : pensiuneanedeea@gmail.com
Telefon: 0744 313 089
Sat Podul Dambovitei, Comuna Dambovicioara,
nr 312, Jud. Arges, DN73, Cod Postal 117355
J03 / 756 / 1991 CUI 190100
SC UNIC RUCAR SRL
Scroll UP